Acțiuni de protest împotriva regimului comunist din România:
Scrisori către parlamentari, miniștri de resort, președinți și secretari de stat, cuprinzând atitudinea asociației față de o serie de evenimente reprobabile petrecute în România.
Apeluri de ajutor pentru România și Australia: inundațiile din Ardeal 1970, cutremurul din 1977, evenimentele din Decembrie 1989, inundațiile din Moldova 1991, inundațiile din Ardeal și Banat 1998, Fortul 13 Jilava și Iași 400- Mihai Viteazu, Asociația Culturală Pro Basarabia (Octombrie 1992), Fundația pentru Democrație în România (Decembrie 1993), NSW Bush Fire Appeal (Ianuarie 1994). Christmas 2001 NSW Bushfire Relief Fund (Ianuarie 2002). Octombrie 2002, Refugee Council Appeal. Apelul Tsunami (26 Decembrie 2004). Apel pentru sinistrații din Banat (Mai 2005).
Participări la activități comune cu alte grupuri și asociații etnice în cadrul grupărilor etnice Anti Bolshevik Bloc of Nations și Captive Nations; gruparea Anti Bolshevik Bloc of Nations l-a avut ca președinte, pentru o perioadă, pe Dl. Dr. C.I. Untaru. Deasemeni ARA a activat ca membru al grupului Community Refugee Settlement Scheme de pe lângă Department of Immigration and Multicultural Affairs, sponsorizând un mare număr de români eligibili pentru a emigra în Australia ca refugiați politic. ARA a răspuns tuturor celor care au apelat la ajutor prin îndrumări și asistență socială în urgență, aderarea la Proclamația dela Timișoara (Aprilie 1990).
Asistență în acțiuni de protest de tipul grevei foamei împotriva obstrucției făcute de guvernul României la respectarea dreptului de reîntregire a familiilor stipulat în Acordul dela Helsinki.
Organizarea regulată de manifestări culturale și întruniri cu ocazia Sărbătorilor tradiționale, religioase și naționale românești.
Editarea continuă a Buletinului ARA - publicație în care românii din Australia și-au exprimat opiniile și prin care s'au informat asupra evenimentelor din România și din cadrul altor comunități românești din lume. Buletinul a fost și rămâne de-a lungul anului o adevărată tribună de informare, mobilizare și menținere a spiritului național în cadrul românilor din Australia.